Organizatorii Untold au eliberat gazonul de pe cel mai mare stadion din Transilvania, ClujArena, unde au avut loc concertele cu cel mai numeros public. Gazonul a fost protejat de panouri în sistem ”portafloor” şi se prezintă relativ bine, spun reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj, proprietarul stadionului, potrivit ClujToday.ro.
În perioada imediat următoare, firma care se ocupă cu mentenanţa gazonului ClujArena va lua măsurile necesare pentru readucerea gazonului la starea optimă. Pe stadionul clujean au loc meciuri ale echipei de fotbal Universitatea Cluj şi ale echipei naţionale a României.