CFR Cluj, răpus de Universitatea Craiova

CFR Cluj a pierdut meciul de pe teren propriu disputat împotriva Universității Craiova, iar formația oltenească s-a apropiat la doar un titlu de echipa clujeană, care rămâne în fruntea clasamentului. Scorul final al meciului a fost de 2-3.

Echilibrul meciului s-a rupt încă din minutul 9, când jucătorul Universității Craiova, Koljic, a înscris cu un șut de la 16 metri. Au urmat zeci de minute în care clujenii au încercat să restabilească egalitatea, însă, în minutul 55, Mihăilă a majorat avantajul oltenilor la 2-0. Acest gol i-a trezit pe elevii lui Dan Petrescu. În minutul 60, Ciprian Deac a marcat primul gol pentru CFR Cluj, iar în minutul 70 Vinicius a restabilit egalitatea. Golul victoriei pentru craioveni a venit în minutul 88, prin reușita lui Cicâldău.

Acum, antrenorul Dan Petrescu trebuie să găsească cele mai bune soluții pentru a păstra până la finalul campionatului avantajul minim de care se mai bucură echipa sa.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

CFR Cluj vrea să transfere un atacant din Serbia

CFR Cluj dorește să transfere unul dintre cei mai talentați atacanți din prima ligă a Serbiei. Este vorba de Lazar Tugdzic, în vârstă de...

Handbal feminin: “U” Cluj, trei meciuri de pregătire înainte de Liga Florilor

Înainte de a începe următoarea etapă din Liga Florilor, hanbalistele de la "U" Cluj se vor pregăti, de campionat, disputând alte trei meciuri amicale. Astfel,...

CFR Cluj a învins-o pe Sepsi Sfântu Gheorghe, la minus 10 grade Celsius

Una dintre cele mai dificile partide din Liga I s-a desfășurat azi, la Sfântu Gheorghe. CFR Cluj a câștigat cu scorul de 1-0 partida...

Ce spune Edward Iordănescu despre meciul CFR Cluj – Sepsi Sfântu Gheorghe

Meciul dintre CFR Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe se va disputa mâine, la o temperatură de - 9 grade Celsius. Antrenorul CFR Cluj, Edward...

Edward Iordănescu: M-a deranjat că am primit gol după 5 etape

Victoria CFR Cluj cu scorul de 3-1 în meciul disputat împotriva Academicei Clinceni nu l-a mulțumit pe antrenorul echipei campioane, Edward Iordănescu. El dorește...

Newsletter

Subscribe to stay updated.

Comentarii

comentarii