Adrian Falub: Avem 15 jucători crescuți de academia noastră, care se pregătesc alături de Universitatea Cluj

Reconstrucția Universității Cluj a început în această vară cu ajutorul unor tineri talentați, care sunt reprezentanți ai școlii de fotbal clujene. Anunțul a fost făcut de managerul Universității Cluj, Adrian Falub.

”Noi am hotărât în această vară că obiectivul nostru este acela de a ne baza pe jucătorii din propria academie și avem 15 jucători care se antrenează astăzi cu noi”, a declarat Adrian Falub, pentru FCUCluj.ro.

El crede că cea mai bună soluție este îmbinarea dintre entuziasmul tinereții și experiența la nivel înalt. ”Cu siguranță, pentru a fi competitivi este nevoie de câțiva jucători cu experiență. Sper ca aceștia să vină la club în zilele ce urmează, pentru că acești copii nu pot crește singuri și au nevoie de puterea exemplului, de jucători ce le pot oferi siguranță în teren. În acest moment, pot spune că nu avem foarte mulți jucători de acest tip și de asta este nevoie de câțiva fotbaliști experimentați. Subliniez că obiectivul nostru rămâne acela de a ne baza pe jucătorii crescuți în propria academie, alături de care să construim o echipă puternică”, a adăugat Adrian Falub.

Comentarii

comentarii

Lasa un comentariu

Please enter your comment!
Prenume

9 + 15 =