Ce spune ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, despre scandalul coronavirusului de la CFR Cluj

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a încercat să explice scandalul testelor anticoronavirus fals-pozitive de la CFR Cluj. Aceste teste, care arătau că 23 dintre jucători și membri ai staff-ului echipei clujene ar fi avut coronavirus, au fost infirmate de testele efectuate la două spitale de stat din Cluj.

„Da, există teste fals pozitive, fals negative. Lucrându-se în serie, există şi probabilitatea ca aceste teste să fie toate la fel, negative sau pozitive. Rezultatul unui test ţine foarte mult de aparat, de reactivi și de partea umană.

De exemplu, dacă reactivii nu au fost de o anumită calitate putem să ne aşteptăm la acest rezultat. Mai ales că erau la toate testele care s-au făcut, fals pozitive prima dată şi negative a doua oară. Dar orice punct de lucru îşi achiziţionează, în funcţie de aparatul pe care îl are, şi reactivii şi testele.

Se poate intampla. Eu prefer să judec un caz sau un rezultat într-un context clinic și să repet acel test de câte ori e nevoie. Un test, la un pacient infectat care luat în prima sau a doua zi, poate fi negativ. Dar dacă îl iau după două, trei zile sau cinci zile, cât este perioada maximă de reflecție, poate să fie pozitiv”, a declarat ministrul Nelu Tătaru la Digi 24.

Din cauza testelor fals-pozitive, jucătorii CFR Cluj nu au fost lăsați să se antreneze. Mai mult, ei sunt nevoiți să dispute restanța cu FCSB chiar înainte de meciul decisiv pentru titlu cu Universitatea Craiova.

Comentarii

comentarii

Lasa un comentariu

Please enter your comment!
Prenume

15 − 2 =