Fotbal feminin: Universitatea Olimpia Cluj a transferat o atacantă cu selecții la Naționala de tinere

FC Universitatea Olimpia Cluj, cea mai titrată echipă românească de fotbal feminin, a transferat-o pe una dintre cele mai bune jucătoare ale Naționalei de tineret. Este vorba de atacanta Carmen Marcu.

”Carmen Marcu este cunoscută în lumea fotbalului feminin românesc, fiind o jucătoare tânără, cu un fizic impresionant și cu o determinare specifică marilor campioni.
Titulară în atacul reprezentativei U19 a Românie, selecționată calificată în acest an la Turul de Elită, Carmen a reprezentat un obiectiv major în această perioadă pentru clubul nostru, deoarece jucătoarea s-a aflat în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Galați, iar cluburi din România, dar și din străinătate au făcut oferte tentante pentru valoarea și vârsta ei. La Universitatea Olimpia Cluj va purta tricoul cu numărul 90, iar prin această achiziție, atacul campionatelor devine mai puternic, cu numeroase soluții pentru antrenori, fiind probabil la ora actuală compartimentul cu cea mai mare concurență pe posturi.

Ca și majoritatea fetelor, Carmen Marcu a început practicarea acestui sport în curtea școlii, cu băieții de generație, participând la diferite competiții școlare. Domnul profesor Masgras Adrian, profesor de biologie, a înțeles imediat că este vorba de un talent nativ și a fost cel care a facilitat orientarea sportivei spre un club profesionist”, scrie U-OlimpiaCluj.ro.

Comentarii

comentarii

Lasa un comentariu

Please enter your comment!
Prenume

nine + 2 =