CFR Cluj a pierdut un jucător emblematic. Damjan Djokovic a plecat în Turcia, unde urmează să semneze un contract cu noua echipă a lui Marius Șumudică, Rizespor.
Mijlocașul croat a jucat timp de cinci sezoane la CFR Cluj, timp în care a câștigat patru trofee: trei titluri și o supercupă.
„Țin cu echipa în continuare și sper să repete performanțele din ultimii 3 ani de zile și să câștige titlul. Edi Iordănescu are ambiții mari și am încredere în calitățile colegilor mei, mai ales că tot ce am făcut până acum a fost pe teren, iar grupul a rămas intact. Au venit noi jucători care au calități, iar la final totul se va decide pe teren.
Pot să zic că am găsit o nouă casă, m-am simțit foarte bine la Cluj, în România, în ultimii 5 ani. Chiar am o casă aici și o să mă întorc cu siguranță. Mă bucur pentru tot ce am făcut cu colegii mei și pot să plec cu capul sus”, a spus mijlocașul croat.