CFR Cluj ar putea juca în aprilie cu un trofeu pe masă. Este vorba de Supercupa României, care va fi atribuită câștigătoarei dintre campioana României, CFR Cluj, și câștigătoarea Cupei, FCSB.
Declarația referitoare la organizarea Supercupei au fost făcute de președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.
„Intenționăm ca Supercupa României să fie organizată în luna aprilie. Încercăm să identificăm o dată pentru organizare. Bineînțeles, analizăm și posibilitatea ca într-un asemenea meci, echipele, dar și fotbalul românesc, să se bucure de prezența suporterilor”, a declarat Răzvan Burleanu, potrivit Gazetei Sporturilor.