Rodriguez, Tahiri și Fofana vor fi titulari în meciul CFR Cluj – CSU Craiova din Cupa României

La doar câteva zile după victoria obținute de CFR Cluj în fața CSU Craiova, cu scorul de 1-0 (Burcă, min. 20), cele două echipe se vor reîntâlni în Cupa României. Partida este programată joi, la Craiova.

Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat că va schimba aproape în totalitate garnitura de jucători cu care a obținut victoria, pentru că vrea să îi menajeze pe titulari pentru meciurile din Liga Conferinței. Astfel, pe lângă rezervele de la echipa mare, Dan Petrescu ar putea apela și la jucători de la echipa a doua, care a evoluează în Liga a III-ea. Este sigur că nu vor evolua Culio și Costache.

”Rodriguez, Tahiri și Fofana îmi plac, i-am văzut la antrenamente, dar nu am unde să-i pun până nu se va mări lista. Sper să se mărească, pentru că va veni și COVID-ul și vor fi multe probleme. Dacă se va mări lista, vor intra. Rodriguez are voie să joace în Cupa României și e pe lista de cupe europene. Și va juca. Se antrenează excelent.

De câteva zile sunt surprins de atitudinea lui Tahiri și Fofana. Băieții vor să joace, mie asta-mi place. Joi o să-i vedeți pe toți titulari, la meciul de Cupă”, a declarat Dan Petrescu la Look Sport.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]