Patronul CFR Cluj, Nelu Varga, a declarat că are încredere în continuare în antrenorul Dan Petrescu, în ciuda faptului că echipa sa a terminat pe ultimul loc în grupa Ligii Conferinței. Declarațiile sale vin și în contextul în care conducerea Federației Române de Fotbal i-a propus lui Dan Petrescu să devină antrenorul echipei naționale de fotbal.
„Trebuie să acceptăm faptul că nu ne-am calificat, chiar dacă este greu. Dar vreau să spun că nu mi-am pierdut încrederea în Dan. Ultimul meci a arătat că dacă el era din vară la echipă, astăzi am fi avut o altă satisfacție. Sunt convins.
Programul clubului, proiectul pe care l-am făcut, inclusiv academia care se va face, toate sunt realizate exclusiv în urma înțelegerii pe care am avut-o cu Dan, când s-a întors la CFR. I-am promis că îi voi asigura toate condițiile pentru performanța pe care o dorește și el și pe care o doresc și eu.
Grupele Champions League. Este visul nostru, iar orașul și toată lumea din jurul echipei merită asta”, a declarat Nelu Varga, potrivit ProSport.

