S-a stins din viață unul dintre simbolurile Universității Cluj

Unul dintre cei mai buni fundași din istoria Universității Cluj s-a stins din viață.

”Născut la Erfurt în Germania, Werner Pexa a ajuns la ”U” în august 1965, impunându-se încă de la început în echipa „șepcilor roșii”.

În cele 12 sezoane în care a îmbrăcat tricoul „alb-negru”, Pexa a fost unul dintre „stâlpii” din apărarea „studenților”. A avut o contribuție foarte importantă la locul 3 ocupat de Universitatea Cluj la finalul sezonului 1971 – 1972, poziție care a adus echipa în Cupa UEFA în sezonul următor. În competiția europeană, ”U” cu Pexa în teren a dat peste Levski Sofia”, anunță site-ul oficial al clubului clujean, FCUCluj.ro.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Alex Chipciu a câștigat procesul cu CFR Cluj

Noul căpitan al Universității Cluj, Alex Chipciu, a câștigat procesul cu CFR Cluj. Echipa feroviară este obligată să îi plătească restanțele salariale, conform acordului...

Vito Hammershoy-Mistrati pleacă de la CFR Cluj

CFR Cluj se mai desparte de un jucător. Vito Hammershoy-Mistrati, jucător cu dublă cetățenie, daneză și italiană, va părăsi echipa campioană. El va evolua la...

Universitatea Cluj a pierdut două puncte în meciul cu Rapid București

FC Universitatea Cluj a pierdut două puncte în meciul disputat pe teren propriu cu Rapid București. Clujenii au dominat înfruntarea fotbalistică disputată în mocirla...

CFR Cluj l-a împrumutat pe Sergiu Buș la Chindia Târgoviște

CFR Cluj a decis să îl împrumute pe atacantul Sergiu Buș la echipa Chindia Târgoviște. Atacantul, în vârstă de 30 de ani, s-a confruntat...

CFR Cluj l-a cedat pe Cătălin Itu la Poli Iași

CFR Cluj l-a împrumutat pe mijlocașul Cătălin Itu la Poli Iași. Jucătorul, în vârstă de 23 de ani, nu a mai prins nici un...

Newsletter

Subscribe to stay updated.

Comentarii

comentarii