U-Banca Transilvania a pierdut la mare luptă ultimul amical al presezonului, disputat la Istanbul, împotriva celor de la Beșiktaș, potrivit reprezentanților clubului.
Turcii s-au impus cu scorul de 92-90.
Partida a adus față în față două dintre echipele participante în BKT EuroCup, iar clujenii s-au ridicat la nivelul adversarilor. După primul sfert, tabela indica 20-18, apoi Beșiktaș a intrat la cabine sub adăpostul a șase lungimi, 46-40. U-Banca Transilvania a alergat în permanență după egalare și a arătat momente bune de joc, însă Beșiktaș a reușit la final să se impună, deși am ratat ultima aruncare.
Din punct de vedere statistic, clujenii au avut procentaje de 56% din interiorul semicercului, 27% de la mare distanță și 74% de la linia de pedeapsă. Totodată, au izbutit 37 de recuperări și au distribuit 15 pase decisive.