Universitatea Cluj a transferat un atacant format în Franța

FC Universitatea Cluj a transferat un atacant în vârstă de 26 ani, format în Franța. Issouf Macalou s-a născut în Coasta de Fildeș, însă și-a construit cariera de fotbalist în Europa. Potrivit transfermarkt, cota sa de piață este de 200.000 de euro.

Iată prezentarea sa oficială:

”Născut în capitala statului Coasta de Fildeș, Abidjan, Macalou a început fotbalul la Meudon, în Franța. Ulterior, a făcut trecerea la echipa secundă a celor de la Sochaux, pentru ca mai apoi, să evolueze la Louhans-Cuiseaux și MDA Chasselay (actuala GOAL FC).

În iarna lui 2021, a fost achiziționat de către clubul de ligă secundă Valenciennes reușind să marcheze un gol în cele 12 meciuri în care a fost pe teren în partea a doua a sezonului 2020-2021. Stagiunea 2021-2022 a adus un împrumut la Le Mans, în liga a treia, pentru care a strâns 33 de prezențe în toate competițiile, contribuind cu nouă goluri și două pase decisive. În sezonul următor, a jucat tot pentru o formație din al treilea eșalon, Red Star, unde a marcat 7 goluri în 29 de partide.

Vara lui 2023 a adus despărțirea de echipa de care a aparținut doi ani și jumătate, Valenciennes, fiind transferat de către Sochaux. În primul an la fosta formație de primă ligă, a strâns 30 de meciuri în toate competițiile, reușind nouă goluri și trei assist-uri, iar în sezonul în curs a marcat de șase ori și a oferit o pasă decisivă în partidele din eșalonul terț și Cupa Franței”, potrivit FCUCluj.ro.

CV Issouf Macalou

  • Nume: Issouf Macalou
  • Data nașterii: 27 decembrie 1998
  • Poziție: extremă dreapta
  • Înălțime: 1,87  m
  • Cifre în liga a treia din Franța: 92 M-18 goluri, 6 pase decisive
  • Cifre în liga a doua din Franța: 13 M-un gol, o pasă decisivă
  • Cifre în Cupa Franței: 16 M-11 goluri, o pasă decisivă
  • Echipe pentru care a evoluat până în prezent: Sochaux B, Louhans-Cuiseaux, MDA Chasselay (actuala GOAL FC), Valenciennes, Le Mans, Red Star, Sochaux.

Citiți și:

Andrei Gorcea pleacă de la Universitatea Cluj

Universitatea Cluj l-a transferat pe portarul Corvinului Hunedoara

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Lasa un comentariu

Please enter your comment!
Prenume

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]