Sabău și-a prelungit contractul cu Universitatea Cluj

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău, în vârstă de 57 de ani, a semnat prelungirea contractului cu FC Universitatea Cluj. Echipa sa, care a depășit toate așteptările în acest sezon și a obținut calificarea în play-off-ul Superligii, a dat o adevărată lovitură, potrivit Via Cluj TV.

Tehnicianul se afla în ultimele luni de contract cu gruparea clujeană, însă deși se înțelesese cu oficialii clubului, amânase pentru moment semnarea documentelor.

Inițial, acesta declarase că va aștepta startul play-off-ului, pentru a decide dacă va fi capabil pentru îndeplinirea noului obiectiv, după o evaluare corectă a lotului.

Anunțul prelungirii noii înțelegeri a fost făcut public de cei de la Universitatea Cluj în cursul zilei de luni, 24 martie.

„Clubul nostru a ajuns la un acord cu Ioan Ovidiu Sabău pentru prelungirea contractului scadent în această vară. Antrenorul principal a semnat astăzi noua înțelegere, care este valabilă până la finalul sezonului 2026/2027.

Revenit la U la mijlocul sezonului 2022/2023, primul după revenirea în Superliga, Ioan Ovidiu Sabău a condus echipa spre o finală de Cupa României la finalul acelui sezon, iar ‘Șepcile roșii’ s-au aflat atunci la un penalty de trofeu.

În sezonul 2023/2024, cu Ioan Ovidiu Sabău pe bancă din luna august, U a fost la un pas de calificarea în play-off și a ajuns până în penultimul act din Cupa României”, informează reprezentanții clubului, într-un comunicat oficial.

FC Universitatea Cluj are ca obiectiv clasarea între primele trei echipe și calificarea în cupele europene. Evoluția bună a echipei a adus și prezența unora dintre jucătorii săi în echipele naționale. De exemplu, căpitanul Universității Cluj, Alex Chipciu, a fost convocat la Naționala României de către selecționerul Mircea Lucescu, iar portarul Edvinas Germonas este convocat la Naționala Lituaniei.

Citiți și:

Ioan Ovidiu Sabău vrea victoria în meciul cu Farul Constanța

Sabău: Modestia și umilința trebuie să ne caracterizeze în continuare

Sabău, mândru de jucătorii Universității Cluj

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]