Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, s-a declarat dezamăgit de modul în care elevii săi au abordat meciul cu Rapid București, încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1. Dan Petrescu crede că jucătorii CFR Cluj nu au fost suficient de concentrați asupra jocului și au ratat, astfel, șansa de a redeveni liderii Superligii.
„Cred că astăzi a fost cel mai slab joc al nostru din 2025. Am avut multe meciuri, am arătat altfel, mai ales la meciurile de acasă. Prima repriză n-a fost rea până în minutul 43, când au avut ei o ocazie mare.
Până atunci n-au avut nicio ocazie, am controlat destul de bine jocul. După care, în repriza a doua, am contat mai puțin noi și cred că ocaziile mai mari le-a avut Rapid, mai ales pe final.
Și, până la urmă, cum spun marii antrenori: dacă nu poți să câștigi, e bun și un punct, decât nimic. Cu toate că ne doream victoria, și era fantastic dacă câștigam, mai ales că treceam pe primul loc, ne doream foarte mult, dar n-am putut să alergăm, n-am fost noi, cei care am fost anul ăsta.
Când ai un meci din ăsta, trebuie să-l câștigi. Asta e părerea mea. Trebuia să fim mai atenți în apărare. Rapid vrea să joace în cupele europene. Locul 3 sau locul 4, e posibil. Chiar locul 2 nu e departe, dacă ne uităm la clasament. De ce să nu creadă? Au jucători și un antrenor bun.
Va fi un play-off în continuare strâns. E clar că, dacă noi pierdem meciul următor cu FCSB, va fi foarte greu să mai avem pretenții la campionat.
Vor fi 5 puncte cu 5 meciuri rămase. Meciul următor, pentru noi, este un meci decisiv dacă vrem să ne mai luptăm la campionat sau nu. Sper să avem o săptămână mai bună de antrenamente și jucătorii să înțeleagă că au greșit ceva, dar și că eu am greșit”, a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă de după meci, potrivit transcrierii realizate de GSP.ro.
Citiți și:
CFR Cluj a ratat șansa de a redeveni liderul Superligii
Ce a declarat Vladislav Blănuță după ce a marcat golul victoriei cu CFR Cluj