Cel mai important turneu de tenis feminin din România, Transylvania Open WTA 250, revine în perioada 31 ianuarie – 7 februarie 2026, la BT Arena din Cluj-Napoca.
Anunțul celei de-a șasea ediții a fost făcut în deschiderea meciului demonstrativ din cadrul Sports Festival 2025 ”Ronaldinho & Friends”.
Turneul va aduce din nou în fața publicului român jucătoare de top din circuitul internațional și momente memorabile de competiție. Meciurile se vor disputa, ca de obicei, indoor, pe terenuri de suprafață hard. La această ediție, pentru marele trofeu, vor lupta 32 de jucătoare la simplu și 16 echipe la dublu.
De asemenea, amintim faptul că Simona Halep și-a anunțat retragerea oficială din cariera profesionistă chiar pe terenul central din Cluj, după meciul din primul tur jucat împotriva finalistei Lucia Bronzetti.
Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca și a fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi (2022, 2023), drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250! Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.
Transylvania Open este organizat de aceeași echipă care face evenimentele: Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România, Urban Playfield și Biletul de Sănătate. Turneul care are loc în Cluj-Napoca este cea mai importantă competiție de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250.

