Pages Navigation Menu

Sport in the City

Meci recomandat cardiacilor. “U” Cluj şi FC Braşov au remizat într-o partidă modestă pe Cluj Arena

20151017_113813

“U” Cluj a obţinut prima remiză în acest sezon al ligii secunde după 0-0, pe teren propriu, cu FC Braşov, în etapa a noua.

Cele şase eşecuri din opt meciuri înregistrate până acum de Universitatea Cluj şi-au pus amprenta asupra evoluţiei „şepcilor roşii” în prima repriză de pe Cluj Arena. Elevii lui Marius Popescu nu l-au deranjat deloc pe portarul oaspeţilor, Căucă, iar braşovenii au fost cei care au încercat să construiască mai mult. Aceştia au avut, însă, o singură ocazie de gol, în minutul 6, atunci când Puţanu a lovit bara după o lovitură de colţ.

De la vestiare a ieşit un „U” Cluj mai motivat, iar în minutul 51 Cocină şi-a trecut în cont o ocazie importantă de gol, şutul său de la marginea careului fiind reţinut de goalkeeper-ul oaspeţilor. Radu Crisan a ratat, mai apoi, cea mai mare ocazie a echipei sale, „capul” său din faţa porţii trecând de puţin peste transversală. Braşovenii nu şi-au mai creat decât anumite situaţii de gol până la final, iar meciul s-a încheiat nedecis, însă “U” a obţinut primul punct acasă în acest campionat.

„U” Cluj a început meciul în următoarea formulă: Niczuly-Butean, Crişan, Cordoş, Hâmpea-Boboc, Cândea-Ursu, C.Popescu, Greu-Cocină. Au mai intrat în a doua repriză Schieb, Tarcea şi P. Popescu.

Comentarii

comentarii