
CFR Cluj a oprit seria de meciuri fără victorie vineri seara, pe terenul nou-promovatei de la ACS Poli, după o victorie, 2-1, conturată în prima repriză.
Primele 45 de minute au fost de vis pentru ardeleni, care au intrat la vestiare cu două goluri avans, după reuşitele lui Filipe Nascimento şi Cristian Lopez. În a doua repriză alb-vişiniii le-au dat posibilitatea gazdelor să fie prezente mai mult în jumătatea lor de teren, însă golul a venit abia în minutul 90, autor Javier Hernandez, mult prea târziu pentru ca timişorenii să mai poată obţină ceva de la acest meci.
CFR a ajuns la 17 puncte în clasament, iar acum se pregăteşte pentru duelul cu Viitorul II, din Cupa României, iar apoi pentru derby-ul cu Steaua Bucureşti, din Gruia.
„Îi felicit pe jucători pentru această victorie, au jucat extraordinar, s-au mobilizat şi victoria e meritată. Spre sfârşitul meciului nu am mai pus o presiune la fel de mare pe fundaşii şi mijlocaşii adverşi astfel că am primit acel gol, dar, în general, am făcut un joc bun”, a declarat la Digisport antrenorul CFR-ului, Francisc Dican, după jocul de la Timişoara.