Pages Navigation Menu

Sport in the City

“Şepcile roşii” au făcut un nou pas greşit în lupta pentru play-off

u-cluj-w800-h600După remiza surprinzătoare înregistrată etapa trecută, pe Cluj Arena, în faţa Unirii Târlungeni, fotbaliştii antrenaţi de Mihai Teja au plecat fără să ia vreun punct din deplasarea de pe terenul celor de la Gaz Metan şi s-au îndepărtat, din nou, de zona play-off-ului.

Sub ochii celor aproximativ 100 de fani clujeni care au însoţit echipa la Mediaş, jucătorii Universităţii Cluj au confirmat faptul că prestaţia modestă din etapa precedentă nu a fost un simplu accident. Pe fondul unui joc modest al oaspeţilor, medieşenii au condus ostilităţile încă de la începutul partidei. Olaru, Stancu, Romeo şi Figliomeni au ratat, pe rând, câte o şansă bună de a deschide scorul, în timp ce “studenţii” au fost periculoşi doar la execuţia din 6 metri a lui Ursu din minutul 36. Astfel că la cabine s-a intrat cu scor alb.

Repriza a doua s-a derulat după scenariul primei părţi, existând o singură echipă pe gazon: Gaz Metan Mediaş. Elevii lui Leo Grozavu au împins, tot mai mult, jocul spre poarta lui Niczuly, iar în minutul 63 au reuşit să înscrie pentru 1-0 prin Alexandru Munteanu, care a marcat după un “un-doi” de efect cu Băjenaru. Nici măcar golul încasat nu i-a trezit pe jucătorii lui “U” care, până la finalul meciului, nu au mai pus în pericol poarta adversă, ba chiar puteau pierde la o diferenţă mai mare dacă Buziuc era mai inspirat la finalizare.

După acest rezultat, Universitatea Cluj coboară pe locul 10 în clasament, la 6 puncte distanţă de play-off, în vreme ce Gaz Metan Mediaş avansează până pe poziţia a5-a, cu 31 de puncte, şi o egalează pe FC Braşov.

Ambele echipe vor juca sâmbăta viitoare, 5 decembrie, ultima partidă din acest an. Universitatea va întâlni, în deplasare, Şoimii Pâncota, iar Gaz Metan va merge la Mioveni. Cele două meciuri sunt programate de la ora 11:00.

 

 

 

 

 

Comentarii

comentarii