RFI: Stejarii înving Spania la Madrid, 21 – 18, în Cupa Europeană a Națiunilor

frr2În runda a doua retur a Cupei Europei pe Națiuni divizia 1A la rugby echipa României – Stejarii – a învins Spania – Leii – la Madrid cu scorul 21 – 18, după un meci extrem de echilibrat. Partida s-a jucat pe un  teren desfundat de ploaie care și-a pus amprenta pe acest joc, transmite RFI România.

 

Spaniolii au dominat primele 20 de minute și au condus cu 6 – 0 prin cele două penalități ale centrului Brad Linklater.

 

Stjearii au revenit și au avut o scurtă perioadă de dominare care s-a soldat cu un eseu marcat de căpitanul Mihai Macovei, după o acțiune pe partea dreaptă a fundașului Cătălin Fercu și a aripii Adrian Apostol.

 

Leii au terminat mai bine prima parte, iar aripa Sebastien Ascarat a marcat în colț în stânga după un placaj ratat al adversarului său direct, Adrian Apostol: Spania 13 România 5.

 

După pauză, Stejarii au revenit în atac și au marcat destul de rapid un eseu pe înaintare prin linia a II-a Valentin Popârlan, de departe cel mai bun jucător de pe teren sâmbătă, transformat de mijlocașul la deschidere Florin Vlaicu, care imediat după aceea a transformat o penalitate aducându-și echipa pentru prima oară în avantaj Spania 13 România 15.

 

Spaniolii au revenit în atac și același Ascarat a finalizat în colț o acțune de atac fluentă pe liniile dinapoi cu fundașul intercalat.

 

Au urmat 10 minute foarte bune ale Stejarilor care au marcat de două ori din lovitură de pedeapsă prin Vlaicu, iar finalul a aparținut Leilor, dar România s-a apărat foarte exact și rezultatul final a fost Spania 18 România 21.

 

Citiți mai mult AICI

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]