U Cluj: Baschetbalistele încep aventura din play-off

baschetEchipa de baschet feminin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj se va duela luni, 29 februarie, cu CS Universitatea Alba Iulia, în primul meci al seriei din play-off-ul Ligii Naționale. Echipa care se va califica va fi decisă după sistemul “cel mai bun din trei partide”, iar formația din județul Alba are avantajul terenului propriu.

 

”Echipa noastră s-a calificat în play-off după ce a încheiat sezonul regulat pe locul 6, cu un bilanț de 10 victorii și 10 înfrângeri, aceasta fiind cea mai bună performanță înregistrată în ultimii opt ani. De partea cealaltă, albaiuliencele s-au clasat pe poziția a 3-a, cu un total de 14 victorii și 6 înfrângeri”, spun oficialii clubului clujean, citați de U-Cluj.ro.

 

“Alba Iulia pornește ca favorită, pentru că este o formație care se află la un nivel ridicat de mulți ani de zile, iar în ultimele sezoane s-a clasat mereu între primele formații ale Ligii Naționale. Prin prisma mai multor aspecte ei sunt favoriți, dar pot să spun că de mulți ani de zile nu au mai fost așa de echilibrate meciurile dintre Alba Iulia și Cluj, putem vorbi chiar despre un derby al Transilvaniei. Avem o poziție care ne permite să ne măsurăm forțele cu o echipă bună, de calitate, și ne bucură faptul că vom juca un baschet bun în play-off, indiferent de rezultatul care va fi”, a declarat antrenorul Dragan Petricevic.

 

După prima partidă de luni, 29 martie, duelul se va muta la Cluj, unde joi, 3 martie, de la ora 19:00, în Sala Sporturilor “Horia Demian”, va avea loc meciul doi al seriei. Dacă după aceste două confruntări scorul general va fi egal, duelul decisiv va fi programat pentru luni, 7 martie, la Alba Iulia.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Alex Chipciu a câștigat procesul cu CFR Cluj

Noul căpitan al Universității Cluj, Alex Chipciu, a câștigat procesul cu CFR Cluj. Echipa feroviară este obligată să îi plătească restanțele salariale, conform acordului...

Vito Hammershoy-Mistrati pleacă de la CFR Cluj

CFR Cluj se mai desparte de un jucător. Vito Hammershoy-Mistrati, jucător cu dublă cetățenie, daneză și italiană, va părăsi echipa campioană. El va evolua la...

Universitatea Cluj a pierdut două puncte în meciul cu Rapid București

FC Universitatea Cluj a pierdut două puncte în meciul disputat pe teren propriu cu Rapid București. Clujenii au dominat înfruntarea fotbalistică disputată în mocirla...

CFR Cluj l-a împrumutat pe Sergiu Buș la Chindia Târgoviște

CFR Cluj a decis să îl împrumute pe atacantul Sergiu Buș la echipa Chindia Târgoviște. Atacantul, în vârstă de 30 de ani, s-a confruntat...

CFR Cluj l-a cedat pe Cătălin Itu la Poli Iași

CFR Cluj l-a împrumutat pe mijlocașul Cătălin Itu la Poli Iași. Jucătorul, în vârstă de 23 de ani, nu a mai prins nici un...

Newsletter

Subscribe to stay updated.

Comentarii

comentarii