Înfrângere pentru U-Banca Transilvania Cluj pe terenul formației Steaua CSM EximBank

DSC00764Baschetbaliștii de la U-BT Cluj au fost învinși, în deplasare, de Steaua CSM EximBank cu scorul de 82-100 (24-27, 17- 20, 21-22, 20-31) într-un meci din cadrul etapei cu numărul 29 a Ligii Naționale de baschet masculin.

Partida a fost, în linii mari, dominată de Steaua care s-a impus în toate cele patru sferturi pe fondul erorilor și impreciziilor din jocul clujenilor. La finalul primelor două pătrimi, scorul indica 47-41 în favoarea gazdelor, însă, după pauza mare, echipa din Ardeal a dat semne de revenire și părea că reintră în meci. Dar, ultimul sfert a înlăturat orice fel de dubiu în privința învingătoarei deoarece bucureștenii au câștigat și acest sfert la o diferență de 11 puncte.

“Strategia aleasă pentru acest meci nu a fost bună absolut de loc, iar numeroasele greşeli mai ales în apărare ne-au condus la acest rezultat. Nu sunt absolut de loc, trebuie să schimbăm mentalitatea, în primul rând individuală când vorbim de un joc de o asemenea importanţă. Nu este timp prea mult, mai avem doar câteva zile până la următorul meci, meci în care trebuie să jucăm altceva,altfel de baschet mai aproape de valoarea noastră”, a declarat antrenorul lui U-BT Cluj, Marcel Țenter, pentru u-bt.ro.

Cel mai bun marcator al oaspeților a fost Kyndall Dykes care și-a trecut în cont 20 de puncte, 5 recuperări şi 5 pase decisive. Din tabăra adversă s-a remarcat Porter Troupe, cu 19 puncte.

În momentul de față, U-BT ocupă locul trei în Liga Națională, cu 48 puncte acumulate, iar etapa următoare va primi vizita celor de la CSU Sibiu. Partida este programată miercuri, 30 martie, de la ora 19:00, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Maria Petruța

 

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]