Cupa Regelui la rugby: U Cluj, învinsă de campioni

rugbyRugbyștii Universității Cluj au cedat sâmbătă, 24 septembrie, pe terenul campioanei en-titre Timișoara Saracens cu scorul de 69-7, într-un meci ce a contat pentru etapa a II-a a Cupei Regelui. Tehnicianul „alb-negrilor” Horea Hîmpea a trimis în teren o formulă bazată pe jucători tineri și fără prea multe minute jucate în campionat, fapt ce și-a spus cuvântul în rezultatul final. Singurele puncte ale echipei universitare au fost obținute prin eseul lui Alexandru Banu, transformat de Ionut Mazăre, potrivit U-Cluj.ro.

„A fost un meci la care nu ne-am ridicat la nivelul la care mă așteptam să ne ridicăm. A fost un scor foarte aspru. La noi a lipsit atitudinea, iar greșelile individuale au făcut această diferență mare de scor. Cu siguranță se vor opera modificări în lot, deoarece o parte dintre sportivii la care le-am acordat încredere de data aceasta ne-au dezamăgit. O să pregătim următoarele meciuri și mai ales cel cu Iașiul unde sperăm să câștigăm, iar în meciul următor cu Steaua o să acordăm altor jucători tineri încredere”, a precizat antrenorul ”U” Prodvinalco, Horea Hîmpea.

Următorul meci pentru studenții clujeni este programat sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 11:00, în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, când vor primi vizita formației CSA Steaua București în cadrul etapei a III-a a Cupei Regelui.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]