
Universitatea BT Cluj a pierdut, la limită, în deplasarea din Turcia, meciul din turul dublei confruntări cu Muratbey Sportif Ușak. Scorul final a fost de 93-90 (25-21, 20-17, 22-24, 26-28).
Partida contează pentru turul al II-lea al Champions League. Calificarea va fi decisă în partida de joi, de la Cluj, care va avea loc în Sala Polivalentă, de la ora 20.00. Prima jumătate a partidei a fost dominată de turci, iar cea de-a doua de români, care, însă nu au reușit să recupereze integral avansul obținut de adversari în primele două sferturi.
”A fost un meci tare, intens. Știam că echipa din Turcia este foarte bună pe tranziție ofensivă, însă nu am gestionat prea bine acest lucru în prima jumătate a jocului, am primit 12 puncte pe contraatacuri. Am corectat acest lucru după pauză, am făcut o treabă mai bună. A fost un meci bun în atac pentru ambele echipe, au fost o mulțime de atacuri finalizate, unii jucători au avut o zi foarte reușită. Sunt mulțumit cu acest rezultat, ne întoarcem la Cluj-Napoca, unde ne așteaptă un alt meci pentru care trebuie să fim pregătiți. Mi-aș dori foarte mult să avem o sală plină, zgomotoasă, așa cum Clujul știe să facă, avem nevoie de acest sprijin pentru a face pasul în grupele Basketball Champions League! Îi aștept pe toți fanii noștri la sală!”, a spus antrenorul clujenilor, Mihai Silvășan, citat de site-ul official al echipei, U-BT.ro.
”A fost un meci bun, unul foarte intens și greu, adversarul a jucat bine, dar și noi am evoluat la fel, am făcut unele greșeli care au însemnat câteva coșuri ușoare pentru adversar, dar, una peste alta, a fost un meci bun. Meciul retur va fi unul foarte dificil, așa cum s-a văzut, ambele echipe au luptat din greu. Sunt doar trei puncte diferență, dar va trebui să luptăm serios pentru ele, căci avem în față un adversar valoros. Vom lupta până la final, sunt convins că și ei vor face la fel, așa că sunt nerăbdător să înceapă acest meci! Fac un apel la toți fanii noștri, să vină la sală și să ne ajute, să ne calificăm”, a adăugat jucătorul clujenilor, Kyndall Dykes.

