Echipa de baschet feminin a Universității Cluj a învins formația ICIM Arad cu scorul de 80-67 (14-18, 28-19, 19-17, 19-13) într-un meci din cadrul turului optimilor de finală ale Cupei României, care s-a desfășurat în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca.
„Studentele” au dominat în linii mari partida, iar cele 16 recuperări ofensive reușite în plus față de adversare, precum și dispoziția bună de joc arătată de americanca Taneisha Harrison, autoare a 21 de puncte, au contribuit la succesul gazdelor. În ciuda victoriei obținute de elevele sale la 13 puncte diferență , antrenorul Dragan Petricevic consideră în continuare că arădencele au prima șansă la calificare. „Nici un meci nu seamănă cu altul, şi ăsta nu e doar un clişeu. Noi suferim foarte mult la capitolul omogenizare, avem trei schimbări în lot şi asta se simte foarte mult. Aradul este în continuare favorită pentru că are un lot omogen, noi fiind nevoiţi să facem anumite schimbări din motive extrasportive, nu din cauza clubului. Suntem într-o totală reconstrucţie şi avem momente bune, dar şi momente proaste”, a declarat acesta conform cjsport.ro.
Returul optimilor de finală ale competiției este programat duminică, la Arad, de la ora 18:00.
Maria Petruța

