Echipa de baschet feminin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj a început cu dreptul faza a doua din sezonul regulat al Ligii Naționale cu o victorie. Baschetbalistele clujence au trecut, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, de Olimpia CSU Brașov cu scorul de 90-72. Pe sferturi, scorul a fost 23-23, 25-19, 20-12 și 22-18, în timp ce la pauza mare tabela indica 48-42.
”Elevele lui Dragan Petricevic au controlat în permanență partida, obținând la final un succes convingător și benefic pentru moralul echipei în perspectiva următoarelor jocuri. Adrianne Ross a fost cea mai bună jucătoare a meciului, aflându-se la cea mai reușită prestație stagională. Americana a înscris 30 de puncte, fiind urmată la acest capitol de Taneisha Harrison cu 21 de puncte. Wumi Agunbiade a fost marcatoarea a 12 puncte”, potrivit U-Cluj.ro.
Pentru clujence urmează o confruntare foarte dificilă cu CSM Târgoviște, în deplasare.
Foto: Dan Bodea