Simona Halep a pierdut finala de la Roland Garros, precum și șansa de a deveni numărul 1 mondial. A câștigat, încă o dată, respectul lumii întregi. Am văzut, imediat după meci, o revărsare de comentarii pe Facebook care o criticau pe marea noastră sportivă. Personal, însă, cred că Simona Halep merită aplauzele noastre.
Nu este deloc ușor să ajungi în finala unui turneu precum Rolans Garros și nici pe podiumul mondial. Simona Halep a obținut aceste performanțe prin forțe proprii. În România nu există un sistem eficient de promovare a sportului în rândul copiilor, iar în privința tenisului lucrurile sunt tragice. Există câteva inițiative private luminoase într-o mare de nepăsare.
Simona Halep și-a sacrificat copilăria și anii când alți tineri se distrează pe rupte pentru a se antrena. Desigur, nu trebuie să o compătimim, mai ales că ea nici nu cere aceasta. A fost alegerea ei să facă sport de performanță. Însă merită respectul nostru.
Nu înțeleg de ce unii fani ai fotbalului se umflă în pene când Univeristatea Cluj câștigă Liga a IV-a, dar o critică pe Halep pentru că a pierdut finala de la Roland Garros. Nu înțeleg de ce alții se simt fericiți că CFR Cluj abia a ajuns în play-off-ul jalnicei Ligi I, dar tratează cu superioritate performanțele Simonei Halep. Oare cum s-ar bate patriotic cu pumnii în piept acești oameni dacă echipa națională ar ajunge în finala Cupei Mondiale?
În acest moment, cred, însă, că simbolul reprezentat de Simona Halep contează mai mult decât locul său în ierarhia mondială. Tânăra noastră sportivă arată că orice copil care combină talentul cu munca îndârjită are o șansă. Simona Halep arată că o fată din România poate să ajungă cu adevărat vedetă fără să fie o pițipoancă botoxată, celebră doar pentru că încălzește așternuturile fotbaliștilor. Și mai cred că Simona Halep este o învingătoare, pentru că, pentru a ajunge la Roland Garros, a fost nevoită să învingă mai întâi un sistem prost precum cel românesc. De aceea, îi rog pe cei care o critică acum pe Simona Halep pentru eșecul său de azi să se gândească de două ori înainte de a ridica piatra…
Claudiu Pădurean
