Patru noi medalii au fost câștigate în ultimele zile de pugiliștii Universității Cluj. Trei sportivi universitari au participat la Turneul internațional „Festivalul de vară” de la Szeged, Ungaria. Competiția s-a desfășurat în aer liber pe malul Tisei, iar obiectivul a fost popularizarea boxului și creșterea pepinierii la diferite categorii de vârstă. Andrei Șerdean a ocupat locul I la categoria 91 kga. Cadeții Cristian Lăpăzan (categoria 38 kg) și Alexandru Busuioc (categoria 40 kg), au terminat, fiecare, pe treapta a doua a podiumului.
Tot zilele trecute, boxeurul Dorin Doghi a participat la ediția a III-a a Cupei „Primăriei Jucu”. Boxerul Universității Cluj s-a întors triumfător la categoria 58 kg.

