Antrenorul Adrian Falub este favorit să devină noul antrenor al Universității Cluj. Potrivit conducerii echipei de fotbal UT Arad, Adrian Falub a părăsit echipa și a revenit la Cluj.
El fusese numit antrenor al echipei arădene din liga a II-a cu doar două etape în urmă. Adrian Falub nici nu a confirmat, nici nu a infirmat negocierile cu Universitatea Cluj, echipă care evoluează în prezent în Liga a III-a și care are drept obiectiv promovarea în cel de-al doilea eșalon fotbalistic. Universitatea Cluj s-a despărțit de fostul antrenor, Marius Popescu, în urmă cu câteva zile, după eșecul cu Unirea Tășnad. Adrian Falub s-a afla la cel de-al treilea mandat ca antrenor la Universitatea Cluj, după ce a mai pregătit echipa și în sezonul 2006 – 2007, precum și în 2015. De asemenea, el a fost, vreme de nouă ani, jucător la Universitatea Cluj.
Foto: sptfm.ro