Pages Navigation Menu

Sport in the City

Înfrângere pentru România în partida de debut la EuroBasket

Echipa națională de baschet masculin a României a fost învinsă de Cehia, scor 68-83 (22-21, 16-19, 9-22, 21-21), în cadrul primului meci disputat de „tricolori”  în grupa C la Campionatul European.

Primul sfert al confruntării a stat sub semnul echilibrului, cele două formații alternând la conducerea partidei. Echilibrul s-a menținut și în sfertul secund, iar la pauza mare Cehia avea o singură posesie avantaj, 40-38. Învingătoarea s-a decis în ultimele 20 de minute ale întâlnirii, când cehii au reușit să preia controlul meciului, speculând erorile din jocul elevilor lui Marcel Țenter. Astfel, Cehia, condusă din teren de vedeta Tomáš Satoranský, care evoluează în NBA la Washington Wizards, s-a distanțat treptat pe tabelă și a obținut, în cele din urmă, victoria fără mari emoții.

Cel mai bun marcator al partidei găzduite de Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a fost Vlad Moldoveanu, cu 24 de puncte înscrise. Din tabăra adversă s-au remarcat Tomáš Satoranský și Vojtěch Hruban, care și-au trecut în cont 20 de puncte fiecare.

În următorul meci, România va întâlni reprezentativa Croației. Jocul este programat sâmbătă, de la ora 20:30. Totodată, Cehia va înfrunta campioana europeană „en-titre”, Spania, tot sâmbătă, de la ora 17:45.

 

Maria Petruța

Comentarii

comentarii