Pages Navigation Menu

Sport in the City

Rugby masculin: Universitatea Cluj, înfrântă de campionii de la Timișoara Saracens

Etapa a VI-a a Superligii CEC Bank a însemnat încheierea turului pentru ”U” Prodvinalco, care a primit vizita campioanei en-titre, Timișoara Saracens. Partida s-a disputat în Parcul Sportiv ,,Iuliu Hațieganu” sâmbătă, iar învingătoare a fost Timișoara Saracens cu 38-22.

Etapa a VI-a a însemnat finalul turului pentru echipa de rugby masculin a CS ”U” Cluj deoarece în etapa a VII-a, care este și ultima a turului sezonului regulat, ea va sta fiindcă sunt doar șapte echipe înscrise în campionat. Returul va începe pe 28 octombrie, atunci când CSM Știința Baia Mare va sosi în Parcul Sportiv ,,Iuliu Hațieganu”, potrivit U-Cluj.ro.

,,A fost un tur de campionat bun în care am reușit să creștem de la meci la meci. Sunt foarte mulțumit de cum au crescut jucătorii în ultimele două meciuri. În a doua repriză de la Iași am reușit să întoarcem rezultatul, iar în meciul de sâmbătă, dacă credeam mai mult în victorie reușeam acest lucru. Am fost aproape de Timșoara ca nivel, ca joc. Chiar dacă este campioana României, noi am avut șansa de a câștiga acest meci printr-un joc extraordinar de bun, printr-o dăruire foarte bună a jucătorilor, unitate de grup și pregătire bună. În ultimele săptămâni am reușit să corectăm greșelile pe care le-am făcut la începutul campionatului”, a declarat antrenorul rugbyștilor clujeni, Horea Hîmpea.

 

Foto: Ștefan Martinescu, u-cluj.ro

Comentarii

comentarii