Pages Navigation Menu

Sport in the City

Fostul maseur al echipei naționale de fotbal a revenit la Universitatea Cluj

Fostul maseur al formației Șahtior Donețk, unde a colaborat vreme de zece sezoane cu Mircea Lucescu, dar și al echipei naționale a României, până în 2016, Victor Hexan, s-a întors la Cluj după 25 de ani. El va coordona activitatea de masaj și recuperare fizică la Universitatea Cluj.

“Sunt 25 de ani de când am venit prima dată la “U”. Se întâmpla pe vremea lui Remus Vlad. A fost o perioadă foarte frumoasă, pe care nu o voi uita niciodată și tocmai din acest motiv am ales să revin cu inima deschisă, cu tot dragul, la “U”. În viață nu trebuie să uiți niciodată de unde ai plecat. Dacă “U” Cluj nu ar fi existat, probabil acum eram pe la Șimleu Silvaniei, orașul meu natal sau pe la Aiud, cine știe? Dumnezeu le aranjează pe toate, însă. Am petrecut zece ani extraordinari la Șahtior, lângă Mircea Lucescu. A fost superb, echipa a câștigat multe trofee. Eu am o relație specială cu el, este un om deosebit, un caracter aparte”, a spus Victor Hexan pentru FCUniversitateaCluj.ro.

Foto: frf.ro

Comentarii

comentarii