Căpitanul nejucător al Canadei, Sylvain Bruneau, afirmat miercuri, că şi fără Simona Halep România are o echipă puternică, dar că şi-a instruit jucătoarele să lupte pentru fiecare punct. Bruneau a participat la o conferinţa de presă la Cluj, la care nu au participat și jucătoarele.
El s-a declarat mulţumit de suprafaţa de joc şi de condiţiile găsite aici, precum şi de primirea care le-a fost făcută. Bruneau a spus că jucătoarele canadiene au avut suficient timp să se adapteze la suprafaţa de joc, care este mai rapidă. Căptinaul nejucător a spus că echipa canadiană a avut puţin timp pentru a vizita oraşul şi că fetele şi-au petrecut seara de marţi în oraş.
Echipa României întâlneşte Canada în zilele de 10 şi 11 februarie în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca în cadrul primului tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup.

