Pages Navigation Menu

Sport in the City

Floretiștii Universității Cluj au primit două medalii la Campionatul Național

Sportivii legitimați la Universitatea Cluj au obținut două medalii la Campionatul Național de Floretă pentru tineret.

Floretistul Bogdan Dascălu a câștigat medalia de aur și titlul de campion național în proba masculină individual. În acest an au fost prezenți la start 24 de sportivi, iar Bogdan Dascălu l-a învins în finală pe campionul din 2017, Benjamin Bodo, de la CSU Poli Timișoara, scor 15-10. Pe locul trei s-au clasat doi sportivi de la CSA Steaua: Silviu Roșu și Alexandru Sîrb.

În întrecerea masculină pe echipe au participat șase concurenți: CSA Steaua1, CSA Steaua2, ACS Balestra, CSTA București, CSU Cluj Napoca și CSU Poli Timișoara. În 2018, titlul de campioană națională a fost câștigat de către CSA Steaua1, care a învins în finala mare pe CSU Poli Timișoara, scor 45-40. Echipa CS Universitatea Cluj s-a clasat pe locul trei după ce învins în finala mică pe floretiștii de la CSTA București, scor 45-26. Echipa ”U” Cluj medaliată cu bronz a fost compusă din: Bogdan Dascălu, Alpar Bartok, Sebastian Flucuș și Vlad Porușniuc.

Comentarii

comentarii