Pages Navigation Menu

Sport in the City

Conducerea CFR Cluj îl desființează pe Mihai Mincă

Conducerea CFR Cluj i-a dat o replică usturătoare portarului Mihai Mincă, fost jucător al echipei clujene. Acesta s-a plâns că ar fi fost dat afară fără nici un motiv de către antrenorul Dan Petrescu. Însă conducerea CFR Cluj are o altă versiune. Potrivit unui comunicat de presă, publicat de ProSport.ro, vina pentru despărțire i-ar aparține exclusiv lui Mihai Mincă.

 

”Pentru ca toată lumea să cunoască motivului real al despărţirii lui Mihai Mincă de CFR Cluj, suntem nevoiţi să dezminţim cele declarate de fotbalist despre clubul nostru şi despre antrenorul echipei Dan Petrescu. Aşadar, decizia ca portarul să părăsească echipa din Gruia a aparţinut în totalitate clubului, şi nicidecum antrenorului. Dan Petrescu a fost cel care l-a susţinut la venirea sa la CFR, i-a dat o şansă şi chiar a solicitat oficialilor clubului să îi mărească salariul de la 7000 euro cât avea până atunci, la 10000 de euro. Toate aceste lucruri s-au întâmplat, în ciuda faptului că jucătorul era cunoscut în viaţa echipei ca fiind unul cu grave probleme de disciplină şi cu antecedente în ceea ce priveşte ieşirile în decor.

În seara dinaintea ultimei zile a cantonamentului din Slovenia, Mihai Mincă a consumat băuturi alcoolice, a produs daune la hotelul în care echipa noastră era cazată, iar dimineaţa, la antrenament, a apărut în stare de ebrietate, a vociferat şi nu s-a pregătit corespunzător. Toate aceste lucruri, i-au făcut pe conducătorii echipei noastre să rezilieze de comun acord contractul cu jucătorul, cu toate că Dan Petrescu a insistat ca portarul să mai primească o şansă.

Ne pare rău că trebuie să dezvăluim aceste informaţii care nu îl pun într-o lumină favorabilă pe Mihai Mincă. E anormal ca un fotbalist să declare asemenea lucruri despre clubul alături de care a câştigat două trofee, alături de care a petrecut 7 ani, dar şi despre omul Dan Petrescu, care l-a susţinut necondiţionat la CFR”, arată conducerea CFR Cluj în comunicatul citat.

 

Foto: ProSport.ro

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 − nine =