Pages Navigation Menu

Sport in the City

Edward Iordănescu, instalat oficial ca antrenor principal la CFR Cluj

Conducerea CFR Cluj a prezentat noul antrenor al echipei campioane a României. Este vorba de Edward Iordănescu, care a semnat un contract valabil pentru trei ani. Noul antrenor al CFR Cluj a dezvăluit că a refuzat oferte mai avantajoase din punct de vedere financiar, venite din străinătate, pentru onoarea de a antrena cea mai bună echipă din România.

Conducerea CFR Cluj a declarat că în aceste zile vor începe negocierile pentru transferul unor jucători doriți de noul antrenor. Edward Iordănescu urmează să decidă și numele jucătorilor care vor evolua în continuarea sub culorile echipei campioane. Edward Iordănescu spune că va avea nevoie de un lot mai mare, deoarece echipa clujeană va fi angrenată în trei competiții. Obiectivul său este câștigarea Supercupei României, în 14 iulie, apoi calificarea în grupele Ligii Campionilor, câștigarea titlului național și a Cupei României. În perioada următoare, CFR Cluj va pleca în două cantonamente, primul la Poiana Brașov, iar cel de-al doilea în Polonia.

Comentarii

comentarii