Pages Navigation Menu

Sport in the City

FC Universitatea Cluj a transferat un jucător de la Perugia

Fundașul stânga Dan Berci (19 ani) este, de astăzi, jucătorul Universității Cluj pentru următoarele trei sezoane. El a evoluat în ultimul sezon la Perugia.

Dan Berci a fost format la Centrul pentru Copii și Juniori al Universității Cluj și s-a transferat în Italia în toamna anului 2016. Acolo, a evoluat pentru Juve Stabia, formație din Serie C, după care a făcut pasul, tot în “Cizmă”, spre AC Perugia (locul 8 la finalul ediției trecute de Serie B).

A strâns, de asemenea, 11 selecții în tricoul loturilor naționale de tineret ale României, iar pentru reprezentativa Under 18 a reușit să înscrie de trei ori.

“M-am întors la “U” cu gândul să ajut echipa și să atacăm împreună promovarea. Sper să mă ridic la nivelul așteptărilor clubului și să mă integrez cât mai repede în lot. Abia aștept să joc din nou un meci oficial pentru “U”!”, a declarat Dan Berci pentru site-ul FCUniversitateaCluj.ro.

Cosmin Dur-Bozoancă, Carol Taub, Jevrem Kosnic, Tiberiu Căpușă, Doru Dumitrescu, Kofi Twumasi, Marius Coman, Cristian Gavra și Florin Burghele sunt ceilalți jucători transferați de “U” în această vară.

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four + eleven =