Două medalii de bronz pentru tenismanul Universității Cluj, Alexandru Jecan

Tenismenul legitimat la Universitatea Cluj, Alexandru Jecan, a cucerit două medalii de bronz la Campionatele Naționale Individuale de seniori, competiție ce s-a desfășurat în perioada 22-30 septembrie la București. Alexandru Jecan a ocupat locul trei atât la proba de simplu, cât și la dublu masculin, potrivit U-Cluj.ro.

La individual, Alexandru Jecan a trecut în lupta pentru medalie pe rând de Vladimir Filip de la CSA Steaua București, cu scorul de 6-1, 6-4, de Ioan Abrudan (CS Dinamo București – Centrul Sportiv Brașov), cu 7-6 (4), 6-2, de Victor Cornea (CS TC Pamira) – 6-3, 6-3 și de Vasile Antonescu (CS Dinamo București – Centrul Sportiv Brașov) – 6-4, 6-1, însă a cedat în fața campionalui național Victor Crivoi de la CS Dinamo București – Centrul Sportiv Brașov, cu scorul de 2-6, 4-6. Pentru medalia de bronz, Alexandru Jecan l-a învins în două seturi, 6-1, 6-4, pe Călin Manda de la CS Universitar Tg. Mureș.

La dublu, Alexandru Jecan a făcut pereche cu Vasile Antonescu, iar cei doi au obținut victorii cu perechile Eugen Durnescu/ Ioan Vidan ( 6-1, 6-0), Răzvan Codescu/Mihnea Turcu, ambii legitimați la ”U” Cluj (6-1, 6-3), dar au pierdut în trei seturi, scor 6-3, 3-6, 5-10, în fața perechii Victor Cornea/ Petru Luncanu, cei care și-au adujecat trofeul de campioni naționali. Pentru medalia de bronz a probei dublu masculin, Jecan și Antonescu s-au impus cu 6-1, 6-3 în disputa cu perechea Patrik Grigoriu/Dragoș Mădăraș.

În această saptamână are loc finala Campionatului Național pe Echipe Seniori, iar echipa Clubului Sportiv Universitatea Cluj este formată din tenismenii: Alexandru Jecan, Călin Manda, Victor Cornea, Răzvan Codescu, Mihnea Turcu, George Botezan și Andrei Cociasu.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]