Pages Navigation Menu

Sport in the City

ANALIZĂ: George Țucudean, omul care poate aduce titlul în Gruia

Revenirea lui George Țucudean pe gazon, în meciul dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și CFR Cluj, a demonstrat încă o dată faptul că atacantul joacă rolul de om providențial în această campanie de calificare. CFR Cluj a câștigat meciul de sâmbătă cu scorul de 0-1 și și-a consolidat, astfel, poziția de principală candidată la titlul de campioană.

Faptul că unicul gol al partidei a fost marcat de George Țucudean, revenit în teren după o intervenție la inimă, arată că performanțele echipei clujene sunt dependente de forma bună a câtorva jucători. Arlauskis – Camora – Deac – Țucudean pare să fie axa care face diferența dintre înfrângere și victorie. Pentru CFR Cluj, din fericire, cei patru fotbaliști sunt constant în formă bună, iar acest grup a asigurat revenirea echipei după dezastrul din cupele europene, cu Malmo și Dudelange, precum și după desele schimbări de antrenori din acest sezon.

Consolidarea echipei clujene, prin intermediul unor jucători precum Boli, Păun, Djokovic, Omrani sau Bud, pare să fie principalul obiectiv al lui Dan Petrescu. Însă, din jocurile de până acum, reiese clar că, dacă CFR Cluj dorește să facă performanță la nivel european, trebuie să își conserve neaparat axa de patru jucători de bază. De aceea, pentru binele CFR Cluj, un eventual transfer al oricăruia dintre cei patru jucători din axa de bază ar trebui să iasă din discuție, pentru viitorul apropiat.

Comentarii

comentarii