Pages Navigation Menu

Sport in the City

FC Universitatea Cluj a obținut o victorie vitală cu Sportul Snagov

FC Universitatea Cluj a obținut, la linită, o victorie vitală în lupta pentru promovare. Clujenii au câștigat cu scorul de 1-0 partida disputată împotriva Sportului Snagov, printr-un gol marcat la finalul meciului de către Pârvulescu. Ca urmare a acestei victorii, Universitatea Cluj a revenit pe locul 3 în Liga a II-a, care îi permite să joace barajul.

Pentru a spera la calificarea în Liga I în anul Centenarului clubului, fotbaliștii Universității Cluj trebuie să câștige atât meciul de la Balotești, cât și partida cu Pandurii Târgu-Jiu.

„Am jucat cu toţii. Băieţii au făcut un efort extraordinar pe teren, plus cei din tribună. Am jucat toţi împotriva a 13 jucători de la Snagov şi ţin să le mulţumesc celor care au fost la meci pentru că şi în momentele dificile din prima repriză i-am simţit tot timpul în spatele nostru şi ne-au dat energia de care am avut nevoie ca să câştigăm. Mai avem două meciuri, avem totul în mâinile noastre, iar după ultima etapă tragem linie şi vedem unde ne aflăm”, a spus antrenorul Universității Cluj, Bogdan Lobonț.

Comentarii

comentarii