Pages Navigation Menu

Sport in the City

Jucătorii Universității Cluj mai speră încă la promovarea directă

Jucătorii Universității Cluj încă mai speră la promovarea directă, chiar dacă în derby-ul cu Academica Clinceni Universitatea Cluj nu a reușit să obțină decât o remiză cu scorul de 0-0.

„Dacă vom bate tot, mai avem o şansă la promovarea directă. Noi mai sperăm, pentru că în fotbal se poate întâmpla orice. Credea cineva că Liverpool se mai poate califica? Dacă nu vom reuşi promovarea directă, atunci mergem la baraj şi sperăm să promovăm de acolo. Eu am jucat într-un astfel de baraj când eram la Voluntari, împotriva celor de la UTA Arad. Există o diferență de nivel, într-adevăr, dar șansele sunt egale. Noi, însă, avem jucători foarte buni și suntem capabili să realizăm lucruri frumoase împreună. Când eram la Botoşani am jucat în acest sezon şi cu Dunărea Călăraşi, şi cu Hermannstadt, dar personal aş vrea Hermannstadt la baraj”, a declarat jucătorul Sebastian Chitoșcă.

Comentarii

comentarii