Pages Navigation Menu

Sport in the City

CFR Cluj a învins-o categoric pe Chindia Târgoviște

CFR Cluj a obținut o nouă victorie categorică în Liga I și își consolidează pretenția la câștigarea unui nou titlu de campioană a României. Clujenii au învins-o cu scorul de 4-1 pe Chindia Târgoviște, într-un meci în care Dan Petrescu a fost nevoit să apeleze la serviciile titularilor, pentru a dinamiza jocul mai modest făcut de rezervele echipei campioane en-titre.

Echipa de rezervă a CFR Cluj a început prost meciul din deplasare, disputat la Ploiești, pentru că stadionul din Târgoviște nu a fost omologat pentru Liga I. În minutul 27, Neicuțescu a reușit să deschidă scorul pentru Chindia Târgoviște, iar antrenorul muntenilor, Viorel Moldovan, părea că are șanse să își învingă colegul din Generația de Aur, pe Dan Petrescu. Vreme de 45 de minute, CFR Cluj nu a reușit decât să se ridice la nivelul nou-promovatei în Liga I.

Clujenii au fost însă mobilizați la maximum la vestiare. În repriza a doua, George Țucudean, revenit pe teren după ce și-a ratat problemele de sănătate la Viena, a marcat golul egalizator și a demonstrat că și-a păstrat instinctul de a finaliza, care l-a transformat sezonul trecut în golgheterul Ligii I. Alexandru Păun a marcat pentru 2-1. Apoi, Ciprian Deac a demonstrat cu vârf și îndesat că a trecut peste forma modestă arătat în returul cu Maccabi Tel Aviv. Nu doar că și-a redresat echipa, ca un adevărat căpitan, ci a reușit să înscrie și golurile cu numerele 3 și 4 și a pecetluit astfel victoria CFR Cluj.

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nineteen − 14 =