Pages Navigation Menu

Sport in the City

FC Universitatea Cluj, pregătită pentru derby-ul cu FC Argeș

Două echipe de tradiție din fotbalul românesc se pregătesc de un derby care umplea, odinioară, tribunele în Divizia A. FC Universitatea Cluj va juca, în deplasare, împotriva FC Argeș.

Partida este programată sâmbătă, de la ora 15.30, pe stadionul Nicolae Dobrin.

“Ne așteaptă un meci greu la Pitești, împotriva unei echipe bune a campionatului, care și-a trasat drept obiectiv promovarea. Va fi un meci frumos, disputat, între două formații de tradiție ale fotbalului românesc, iar la final sperăm ca noi să ieșim învingători. Avem un moral bun după ultimul meci pe care l-am câștigat, așa că vom da totul pentru a ne întoarce cu cele trei puncte la Cluj”, a spus Cristian Gavra, golgheterul clujenilor din sezonul trecut.

Derby-ul dintre FC Argeș și Universitatea Cluj are o vechime de 58 de ani, timp în care s-au jucat 65 de meciuri directe (56 în Liga I, 4 în Liga a II-a și alte 5 în Cupa României). În stagiunea precedentă, “U” Cluj a obținut un singur punct din confruntările cu piteștenii, după ce a fost învinsă cu scorul de 2-1 în tur (goluri Vasile Buhăescu, Andrei Panait respectiv Dorin Goga) și a bifat o remiză “albă” pe Cluj Arena.

Întâlnirea va fi condusă la centru de Andrei Moroiță din Ploiești, ajutat la cele două margini de Doru Zamfir (Slatina) și Cosmin Vătămanu (București).

Comentarii

comentarii