Pages Navigation Menu

Sport in the City

Turul Ciclist al României ia startul anul acesta din Cluj-Napoca

Cycling Tour of Romania Stage 1 Alba Iulia- Sibiu

Turul Ciclist României, care s-a impus drept una dintre cele mai importante competiții de profil din Sud-Estul Europei, ia startul anul acesta din Cluj-Napoca!

A 52-a ediție a Micii Bucle, cum mai este denumit Turul României, se desfășoară între 11 și 15 septembrie pe un traseu de 707 km care pornește din Cluj-Napoca, ajunge în premieră pe TransBucegi (Drumul Babelor) și se încheie la București. Mai multe detalii despre această ediție găsiți în comunicatul publicat aici: https://turulromaniei.com/turul-romaniei-2019-prima-competitie-pe-transbucegi/. Atașat sunt câteva imagini de la ediția de anul trecut a Turului, relansat, după cinci ani de pauză, cu ocazia Centenarului. În 2018 Turul a fost câștigat de ciclistul român Serghei Țvetcov, originar din Republica Moldova.

La Cluj suntem privilegiați, pentru că Mica Buclă poposește aici două zile – marți, 10 septembrie, când are loc prezentarea oficială a echipelor și miercuri, 11 septembrie, când se dă startul în prima etapă. Prezentarea oficială a echipelor are loc mâine de la ora 19.00, pe platoul Sălii Polivalente (lângă Cluj Arena), dar festivitățile încep de la ora 15.00, cu BIKE SHOW, un program la care sunt invitați toți clujenii pasionați de bicicletă, ba chiar și cei care nu știu deocamdată că sunt pasionați 🙂

Organizatorul Turului, Federația Română de Ciclism, a pregătit o serie de activități și competiții pentru amatori de toate vârstele: slow bike, reborn sprints, speed bike, atelier de siguranță a biciclistului, show de acrobație pe bicicletă cu Gabi Orban – deținătorul a trei recorduri omologate de Guinnes World Records și patru titluri naționale la Mountain Bike trial, competiție de push bike pentru copii, food court și bar pentru cicliști, fond muzical asigurat de un DJ și un fonomat unde participanții își pot imortaliza momentul de bucurie trăit alături de alți pasionați de ciclism. Pentru detalii: https://turulromaniei.com/bikeshow/

Startul primei etape din Turul României se va da, miercuri la ora 11.00, tot de pe platoul Sălii Polivalente.

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

16 + ten =