Ivan Martic îl contrazice pe Craioveanu: În acest moment, sunt jucătorul Craiovei!

Fundașul Ivan Martic dezamorsează petarda lansată oficial de Gheorghe Craioveanu, director în cadrul Universității Craiova. Gheorghe Craioveanu a confirmat faptul că Ivan Martic și-ar fi reziliat contractul și că ar fi semnat cu CFR Cluj. Iată ce spune fundașul croat:

”În urma ultimelor evenimente vizavi de situația mea contractuală cu Universitatea Craiova, dar și de alte aspecte foarte importante, este de datoria mea să clarific următoarele aspecte:

Eu sunt sub contract cu Universitatea Craiova în acest moment, respect clubul, toți suporterii și îi asigur de faptul că din prima zi în care am îmbrăcat tricoul alb-albastru am fost loial 100% și așa voi fi mereu.

 Zvonurile conform cărora aș fi semnat pe ascuns vreun contract cu CFR Cluj sunt total neadevărate, fiindcă nu s-a pus niciodată problema unei astfel de mutări. Până în acest moment nu am reziliat contractul cu Universitatea Craiova. Da este adevărat că-mi expiră contractul în această vară, însă nu am luat până în acest moment nici o decizie vis-a-vis de viitorul meu. Se poate întâmpla orice și decizia o voi lua gândindu-mă la ce este mai bine pentru mine și familia mea”.

Comentarii

comentarii