DOCUMENTAR: Cum au fost refondate Jocurile Olimpice la Atena

În 6 aprilie 1896, la Atena, în Grecia, începea prima ediție a Jocurilor Olimpice Moderne. Erau primele jocuri olimpice organizate din anul 393, când împăratul roman Teodosiu I a interzis aceste jocuri, pentru că, în opinia sa, Jocurile Olimpice ar fi celebrat moștenirea păgână a Antichității, potrivit ClujToday.ro. Jocurile Olimpice din acest an, de la Tokyo, vor fi amânate din cauza pandemiei de coronavirus, scrie RFI în Pagina de istorie de astăzi.

Ideea organizării Jocurilor Olimpice din 1896 la Atena i-a venit francezului Pierre de Coubertin. El a propus acest lucru la primul congres al Comitetului Internațional Olimpic, organizat în iunie 1894. Unul dintre cei care s-au implicat în susținerea financiară a acestor jocuri a fost aromânul Vanghelia Zappa, născut într-o familie originară din Albania și care se stabilise în România.

Istoria stadionului Panathinaikos

Pe locul unei arene antice, a fost ridicat stadionul Panathinaikos, care are forma literei U. În aprilie 1896, în Atena, Jocurile Olimpice au reunit 241 de sportivi, din 14 țări, care au concurat în cadrul probelor presupuse de nouă sporturi. Mai mult de jumătate dintre sportivii participanți erau greci. Jocurile Olimpice Moderne erau, în epocă, evenimentul sportiv cu cea mai mare participare internațională, iar la ceremonia de deschidere s-au strâns 80.000 de spectatori.

Pentru Grecia, acest eveniment era important nu doar din punct de vedere sportiv, ci și pentru că țara celebra împlinirea a 75 de ani de la obținerea independenței față de Imperiul Otoman. De aceea, Jocurile Olimpice aveau o importanță deosebită. Ele au fost deschise de Regele George I al Greciei.

Aceste jocuri olimpice erau organizate în spiritul tradiției Antichității, care excludea participarea femeilor. Această excludere a stârnit mari proteste. O grecoaică, Stamata Revithi, a alergat distanța pentru maraton în 11 aprilie, la o zi după desfășurarea probei olimpice. Ea a demonstrat, astfel, că femeile sunt capabile să concureze la toate probele olimpice la care concurează și bărbații. Un amănunt de culoare este acela că proba de maraton a avut loc pe traseul parcurs de hoplitul, adică de soldatul atenian Philipides, pentru a anunța victoria asupra perșilor. În 1896, proba de maraton a fost câștigată de un atlet grec, Spiridon Louis, care a devenit aproape un erou național.

Comentarii

comentarii