Handbal feminin: Primul transfer al Universității Cluj

Staff-ul echipei de handbal feminin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj a perfectat primul transfer. Este vorba despre Denisa Șelever. Născută pe 23 septembrie 1996, Denisa evoluează pe postul de extremă stânga. Sportiva a evoluat în sezoanele 2016-2017, 2017-2018, 2018-2019 la CSM Galați, iar ultimul sezon a jucat pentru SCM Gloria Buzău, potrivit U-Cluj.ro.

“Viitoarea experiență la “U” Cluj o văd ca pe o provocare! După un sezon reușit alături de SCM Gloria Buzău, am ajuns la o înțelegere cu oficialii de la “U” Cluj și sper să ne bucurăm împreună de un sezon cât mai bun, indeplinind obiectivele stabilite de către club”, a spus Denisa Șelever.

Noua achiziție a echipei univesitare va evolua în locul lui Alexandra Dindiligan, căreia nu i s-a mai prelungit contractul. Tot în această perioadă, conducerea Universității Cluj a decis rezilierea contractului antrenorului Alin Bondar.

Comentarii

comentarii