Fost vicepremier: O companie de medicamente vrea să sponsorizeze CFR Cluj

Fostul vicepremier Vasile Dîncu, care este apropiat de CFR Cluj, a anunțat că o mare companie de medicamente vrea să devină sponsor al echipei campioane. De asemenea, el a confirmat că există negocieri cu o divizie a grupului Tesla, care dorește, de asemenea, să sponsorizeze echipa clujeană, însă, deocamdată, discuțiile au fost oprite, în contextul pandemiei de coronavirus.

„Era vorba de sponsor principal, dar nu s-a realizat. S-au amânat discuțiile cu o filială Tesla din Europa. Am vorbit și eu cu cei de acolo. Încă a rămas proiectul. Urmează să vină cineva la Cluj când se poate circula cu avionul.

Și mai e o fabrică mare de medicamente care vrea să vină ca sponsor. Nu s-a pus niciodată problema de vânzare. Eu nu am auzit. Sunt discuții la club cu vreo doi sponsori mari care să vină lângă NTT Data”, a declarat Vasile Dîncu pentru Fanatik.

Profesorul universitar și sociologul Vasile Dîncu a fost vicepremier în Guvernul Cioloș. De asemenea, el a fost ministru al Informațiilor Publice și șef al Agenției pentru Strategii Guvernamentale în Guvernul Năstase. De asemenea, a fost senator de Cluj.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]