Universitatea Cluj a transferat un mijlocaș cu prezențe în Champions League

FC Universitatea Cluj a reușit încă un transfer menit să consolideze lotul cu care formația clujeană va încerca să promoveze în Liga I. Este vorba de Ioan Filip, dublu campion al României alături de Oțelul Galați și Viitorul Constanța. Cu vastă experiență la nivel de Liga 1, unde a bifat peste 180 de meciuri, acesta a fost titular incontestabil pentru Oțelul în cele șase meciuri din grupele UEFA Champions League în sezonul 2011-2012.

Mijlocașul defensiv bihorean a fost crescut de Centrul de Copii și Juniori de la Bihor Oradea, echipa pentru care a debutat în fotbalul mare în anul 2005. Și-a petrecut patru ani la Oțelul Galați (96 de meciuri și 5 goluri), formație alături de care a atins cele mai mari performanțe ale carierei între 2010 și 2014, prin câștigarea titlului în Liga 1 și prin participarea în UEFA Champions League, într-o grupă din care au mai făcut parte Manchester United, Benfica Lisabona și FC Basel.

A trecut în tabăra celor de la Petrolul Ploiești (28 de meciuri) la începutul sezonului 2014-2015, după care a fost transferat de Viitorul Constanța (43 de meciuri și un gol). Pentru echipa lui Gheorghe Hagi, acesta a fost om de bază în sezonul cuceririi titlul de campioană. El a fost atunci integralist în 23 de meciuri din sezonul regulat și în șapte jocuri din cele 10 etape de play-off.

După o experiență întinsă pe doi ani în Ungaria la Debrecen (51 de meciuri), acesta a fost transferat de cei de la Dinamo București (43 de meciuri și un gol). Pentru „câinii roșii” a fost titular în 27 de meciuri din sezonul recent încheiat.

Noul jucător al Universității a declarat pentru site-ul oficial al clubului: „Am ales ”U” Cluj pentru proiect, acela de a promova și de a face o echipă competitivă, pentru Daniel Stanciu ,stiu cât de bun e si că vrea performanță și sper să reușim să ducem ”U” in Liga 1. Obiectivele mele sunt acelea de a juca cât mai mult, de a crește nivelul atât la antrenamente, cât și la meciuri. Suporterii să fie alături de noi, pentru că doar împreuna putem reuși. Haide ”U”!” a spus Ioan Filip.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

CFR Cluj, egal cu Chindia Târgoviște

CFR Cluj a făcut un egal, pe teren propriu, împotriva Chindiei Târgoviște. Tehnicianul clujenilor, Dan Petrescu, a aliniat o formație în care au evoluat...

Doar egal pentru U Cluj în meciul cu Metaloglobus București

FC Universitatea Cluj a obținut doar un punct din meciul disputat împotriva echipei Metaloglobus București. Partida din deplasare s-a încheiat cu scorul de 0-0. Mai...

Ce spune Dan Petrescu despre meciul cu Chindia Târgoviște

Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, crede că echipa sa nu va înfrunta doar pe Chindia Târgoviște, o echipă solidă, ci și oboseala acumulată după...

Ce spune antrenorul U-BT Cluj după eliminarea din Liga Campionilor

Echipa U-BT Cluj a fost eliminată din Liga Campionilor, după înfrângerea în fața echipei bosniece Igokea Aleksandrovac, la scorul de 75-82 (13-23, 18-15, 13-22,...

Joma cere falimentul CFR Cluj

Fostul sponsor tehnic al CFR Cluj, producătorul de echipament sportiv Joma România, a cerut în instanță falimentul echipei campioane. La mijloc ar fi niște...

Newsletter

Subscribe to stay updated.

Comentarii

comentarii