Echipa de baschet feminin a CS Universitatea Cluj a obținut o victorie importantă împotriva echipei Phoenix Constanța. Clujencele s-au impus cu scorul de 68-55, în partida care era o restanță a Ligii Naționale de Baschet Feminin.
Pentru Universitatea Cluj, urmează Final Four-ul Cupei României. Acesta este programat în perioada 20 – 21 februarie, la Satu Mare. În semnifinale, clujencele vor juca cu CS Agronomia București.

