Echipa de volei masculin a CS Universitatea Cluj a obținut două victorii categorice în primul eșalon național.
”În primul meci, programat vineri în Sala Regimentului de Gardă, elevii lui Romeo Lotei au trecut de ultima clasată, CSU Brașov cu 3-0 (25-13, 25-11, 25-12), după un joc practic fără istoric, brașovenii nereușind până acum să puncteze în clasament.
În partida de sâmbătă, băieții noștri au primit o replică mult mai vioaie din partea formației CS UV Timișoara, pe care au depășit-o totuși cu 3-0 (25-23, 25-22, 25-21), Marius Ciortea, cu 18 puncte, fiind cel mai bun marcator al partidei”, potrivit U-Cluj.ro.
În urma acestor rezultate Universitatea Cluj continuă să se afle pe poziția a 7-a în clasament dar distanța față de Unirea Dej, ocupanta locului 6, s-a redus la șase puncte în condițiile în care cele două formații se vor întâlni în meci direct, la Cluj-Napoca în ultimul turneu al acestei ediții de campionat.